DESTINATION: Bergen

00_explore_the_world_#04_1050

Diana Mocanu: E ceva de genul ”wow”, nu întâlnești în fiecare zi în Chișinău oameni din Norvegia și mai ales din Bergen.


”Some journeys take us far from home.

Some adventures lead us to our destiny”

Era o zi frumoasă de duminică cu mult soare și dispoziție bună. O cafea cu un prieten bun întotdeauna te face să te simți minunat. Alături de noi s-au așezat 3 străini. Noi, curioși din fire, i-am întrebat de unde sunt. Erau artiști din Norvegia, din Bergen! E ceva de genul ”wow”, nu întâlnești în fiecare zi în Chișinău oameni din Norvegia și mai ales din Bergen, orașul spre care mă îndreptam peste 2 săptămâni.

Bergen este al doilea oraș ca mărime din Norvegia, este un oraș compact, amplasat între șapte munți. Spre deosebire de Kristiansand (care e cunoscut drept orașul cu cele mai multe zile însorite pe an), Bergenul e cunoscut drept cel mai ploios oraș din Norvegia. Aici plouă cam 270 zile pe an (adică 9 luni), iar ziua în care am ancorat, nu a fost o excepție. Dar indiferent de nori și ploaie, m-am îndrăgostit iremediabil de acest oraș.

Centrul orașului e plin de istorie: căsuțe mici pescărești din lemn și cărămidă, străduțe înguste, un parc enorm, bisericuțe în stil gotic. În portul din oraș se află cea mai mare piață de pește din Norvegia. Peștele și fructele de mare se gătesc pe loc și sunt absolut delicioase. Nu trebuie să pierdeți ocazia de a încerca somonul și caviarul.

Cea mai veche parte a orașului este Bryggen (debarcader din norvegiană) și face parte din Patrimoniul Unesco. Dacă vreți să vedeți cum se trăia în secolul 14 și îndeletnicirile oamenilor de pe atunci, ăsta e locul perfect. Căsuțe de lemn rămase din vremurile de demult, lucrări din lemn uimitoare și chiar un muzeu care-ți va ”povesti” despre viața comercianților de atunci. Bryggen stă acolo să amintească oamenilor despre importanța care a avut-o orașul de la mijlocului sec. 14 până la mijlocul sec. 16, atunci când a făcut parte din marele Imperiu de comerț – Liga Hanseatică.

Dacă sec. 14-16 erau o perioadă înfloritoare pentru oraș, la sfârșitul secolului 19, Bergen a devenit capitala internațională a bolnavilor de lepră. În oraș existau 3 spitale pentru vindecarea leprei și cea mai mare concentrație de bolnavi din toată Europa, iar cel mai vechi dintre spitale a devenit acum muzeu. Printre altele, bacilul de lepră tot în Bergen a fost descoperit de către medicul norvegian, Armauer Hansen.

Pentru a vedea panorama orașului, se ia Fløibanen. Este un trenuț care te duce sus pe munte (costă în jur de 10 euro tur/retur). Aici ai parte de vederi uimitoare ale orașului, portului și fjordurilor. Există și un restaurant sus pe munte și un troll drăguț 🙂

De altfel, numărul de reni din oraș este atât de mare, încât municipalitatea se ocupă cu vânarea lor pentru a menține numărul la un nivel acceptabil. Pot fi văzuți ocazional rătăcind prin curțile oamenilor mâncând mere sau trandafiri.

Orașul e spectacular, vibrant și plin de viață! Este plin de culoare și este o poartă de acces către fjorduri. Dar despre ele vă voi povesti în următoarea postare!

PS: adevărul vorbind, am avut parte și de câteva ore cu soare! 🙂

01_explore_the_world_#04

02_explore_the_world_#04

03_explore_the_world_#04

04_explore_the_world_#04

05_explore_the_world_#04

06_explore_the_world_#04

07_explore_the_world_#04

08_explore_the_world_#04

09_explore_the_world_#04

10_explore_the_world_#04

11_explore_the_world_#04

12_explore_the_world_#04

13_explore_the_world_#04

14_explore_the_world_#04

15_explore_the_world_#04

16_explore_the_world_#04


***

Let’s discover the world together!
Diana MOCANU.

Mocanu_Diana


Taste of Life magazine { Dolce Vita }, Green Fusion Agency

* Toate drepturile sunt rezervate. Orice utilizare a materialului de pe www.dolcevita.md poate fi efectuat doar cu permisiunea scrisa, adresati request-ul la info@greenfusion.md