Hennessy Very Special Artist

00_hennessy_creative_cover

De 250 de ani încoace, cele opt generaţii ale familiei Hennessy sunt recunoscute pentru pasiunea lor pentru artă şi frumos, cognacul franţuzesc Hennessy fiind el însuşi o operă de artă. Hennessy este mult mai mult decât un brand mondial, este „casa comună” a tuturor celor care îi împărtăşesc viziunea.
În continuare, vă vom prezenta câţiva dintre cei mai speciali artişti locali care vor povesti despre ceea ce numesc ei artă şi inspiraţie. Şi pentru că frumosul e în sângele lor, ei sunt tentaţi să experimenteze tot felul de mixuri inedite, transformându-le în obiecte de artă. Vă invităm să intraţi în lumea Hennessy privind-o prin ochii acestor talente.

 

Ștefan Eșanu: “Dacă arta nu stârnește discuții – ea nu valorează nimic.”

01_hennessy_creative

Ştefan Eşanu este un altfel de pictor. Ultimul său vernisaj “Măd in Moldova” a stârnit controverse, pentru că ar fi îndrăznit să ironizeze societatea moldovenească. Ștefan este absolvent al Liceului de Arte „Igor Vieru”și al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. A participant la diverse expoziții internaționale de artă contemporană la Londra, Viena și alte orașe europene.
O fire boemă, Ştefan se plictiseşte uşor de tipajele clasice şi caută mereu experienţe noi. A savurat easy-mixul Hennessy Apple dintr-o înghiţitură. Un cocktail super-uşor de făcut, revigorant şi absolut delicios.

02_hennessy_creative

03_hennessy_creative

Îmi place să-mi dezvolt ideile în proiecte tematice. Unul dintre ele e ultima mea expoziţie “Măd in Moldova”. Am reflectat asupra motivului cutumelor noastre, obiceiurilor de astăzi, cine suntem și unde mergem. Expoziţia a stârnit controverse.

Prin tablourile mele, am încercat să sensibilizez publicul referitor la ce se întâmplă astăzi în societatea noastră. Pe alocuri, am arătat partea mai puțin plăcută a acesteia. Cineva a perceput mesajul, altcineva – nu, sau poate nu au vrut să o facă. Adevărul nu e întotdeauna dulce.

Dacă arta nu stârnește discuții – ea nu valorează nimic. Eu dezvolt subiecte importante pentru mine, ca artist și ca om, nu mă gândesc dacă o să placă asta cuiva sau nu. Îmi fac propriul drum.

Probabil, să te naști și să devii artist este un dar și un blestem în același timp. Însă, niciodată nu mi-a venit vreun gând să las această cale și să fac ceva mai ușor.

În viață ai de ascultat multe opinii, plăcute și nu prea, dar asta nu trebuie să influențeze ceea în ce crezi. Cineva poate spune că subiectele mele sunt comerciale, dar eu pictez ceea ce simt. Picasso se vinde la preț de milioane, dar asta nu face tablourile lui comerciale.

Arta trebuie să se vândă, e un produs individual, sofisticat, cu o notă intelectuală, aşa cum e cognacul Hennessy: cu suflet și viziune. Arta evoluează și se transformă mereu. Cândva și Hennessy era băut într-o manieră mai conservativă şi sobră, pe când astăzi uite că îi adăugăm ingrediente noi și avem un produs totalmente inovativ. Totul în această lume e o evoluție constantă.

Ce va fi mâine – nu știu. Nu mă țin de un curent anume, “Măd in Moldova” a fost mai mult un fel de pop-art, dar asta nu înseamnă că toate lucrările vor fi așa. Altă serie va avea alt subiect, alte linii și stil.

Totul pornește de la ceva simplu – ulei, temperă, pânză. Toți pornim practic de la același punct, însă unde vom ajunge, deja depinde de noi. Fiecare își croiește singur drumul în viață.

Instituțiile curente de învățământ mai degrabă suprimă creativitatea și inventivitatea celor tineri, mai degrabă vor să emită oameni lipsiți de individualitate și fără părere proprie. Chiar fiind adulţi, oamenii au frica de a fi diferiți de alții și a-și expune propria opinie. Cel puțin la noi.

Mă interesează nu doar artele, inspirația vine din diverse locuri, dintr-o poezie, din politică, din motive sociale. O pictură este mult mai mult decât un simplă imagine grafică, în primul rând este un mesaj.

04_hennessy_creative

05_hennessy_creative

06_hennessy_creative

07_hennessy_creative

08_hennessy_creative

09_hennessy_creative

 

“The Hennessy Apple m-a surprins. Sunt obişnuit să beau cognac în formă pură şi habar n-aveam că adăugând doar suc de mere, acesta va deveni o cu totul altă filosofie. Artistul din mine a apreciat metamorfoza.” – Ștefan Eșanu.

 

THE HENNESSY APPLE

ingrediente

1 1/2 părţi de cognac Hennessy Very Special
3 1/2 părţi suc de mere nectar
1 felie de măr
gheaţă

pregătim

Turnăm cognacul Hennessy într-un pahar înalt,adăugăm cuburile de gheaţă (umplem paharul) şi sucul de măr de cea mai bună calitate. Decorăm cu felii proaspete de măr. Savuraţi!

 

11_hennessy_creative

12_hennessy_creative

 

photo Eva Elena
Taste of Life magazine { Dolce Vita }, Green Fusion Agency

* Toate drepturile sunt rezervate. Orice utilizare a materialului de pe www.dolcevita.md poate fi efectuat doar cu permisiunea scrisa, adresati request-ul la info@greenfusion.md